Skip to content

Comunicat de presă – Conferinţa de încheiere a proiectului „Formare Europeană – Eficienţă Locală”

Sâmbătă, 26 februarie 2022, s-a desfăşurat Conferinţa de încheiere a Proiectului European Erasmus+ KA1 „FEEL (Formare Europeană – Eficienţă Locală)”, nr. de referinţă 2019-1-RO01-KA101-062459, implementat de Şcoala Gimnazială „Elena Cuza”, Iaşi, în perioada 1 septembrie 2019 – 28 februarie 2022.

La evenimentul moderat de profesor Horobeţ Gabriela-Fulvia, au participat peste 175 de cadre didactice, din toate județele țării, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Întâlnirea s-a realizat prin intermediul Platformei Zoom, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi a avut ca obiectiv diseminarea experienței dobândite de cadrele didactice participante la cursurile de formare Erasmus+, valorificarea oportunităților oferite de participarea la proiectele europene.

Conferința a fost deschisă de doamna director, profesor Antoci Georgiana-Livia, care a prezentat activitatea Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza”, Iaşi. Doamna profesor Mărgineanu Carmen-Mihaela, coordonatorul proiectului, a redat, în date și imagini, traseul parcurs de la debutul proiectului, până la momentul bilanțului.

Invitaţi de onoare în cadrul acestei conferinţe au fost: prof. univ. dr. Constantin Cucoș de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, prof. Aura Ţabără, inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane, reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi prof. Ecaterina-Gabriela Bălșeanu, formator Erasmus+, care au vorbit despre rolul semnificativ al educației incluzive în eficientizarea procesului educaţional, despre importanța implicării în proiecte de dezvoltare personală și profesională şi despre oportunităţile Programului european Erasmus+.

Programul a continuat cu trei ateliere de lucru: „Unitate în diversitate“ , „Valorificarea resurselor mediului în procesul învățării”, „Strategii eficiente de autoreglare și feed-back“. Au fost prezentate exemple de bună practică și strategii didactice care pot contribui la creşterea motivaţiei pentru învăţare şi, implicit, la reducerea absenteismului și abandonului școlar.

Pe termen lung, implementarea acestui proiect, bazată ulterior și pe un plan de acţiune coerent la nivelul școlii, va crea premisele incluziunii sociale, a reducerii absenteismului și abandonului școlar în rândul elevilor cu risc.

Proiectul „FEEL (Formare Europeană – Eficienţă Locală)” s-a încheiat, dar experiența acumulată va adăuga plusvaloare activităților desfășurate în școala noastră, va conduce la iniţierea şi implementarea altor proiecte educaționale și va consolida dimensiunea europeană a școlii.

Echipa de proiect