„Eu sunt minunea lumii”, spunea ieri trandafirul.
„Cine-ar avea curajul să-mi producă vreo durere?”
Cânta privighetoarea și repeta Zefirul:
„O zi de fericire un an de lacrimi cere.”
(Omar Khayyam)
Cineva zice: „Sunt fericit – pentru că…”. Ei bine, simplul fapt că dă o cauză fericirii sale este dovada că nu posedă adevărata fericire. Căci adevărata fericire este o fericire fără cauză. Da, sunteti fericiti si nu stiti de ce. Găsiti că e minunat să trăiti, să respirati, să mâncati, să vorbiti, si nu stiti de ce. Nimic nu v-a adus-o: nici vreo mostenire, nici vreun cadou, nici o femeie frumoasă. Suneti fericiti pentru că este ceva ce vine să se adauge de Sus, un element spiriual care nu vine nicidecum de la voi însivă, precum o apă care curge din cer. Pentru majoritatea oamenilor, fericirea e legată de posesiuni: de case, de bani, de decoratii slăvitoare, sau de femei ori copii. Nu, adevărata fericire nu depinde de nici un obiect, de nici o posesiune- ea vine de sus, si veti fi uimiti să descoperiti în voi însivă, neîndoios, această minunată stare de constiintă. Vă stăpâneste si nici măcar nu stiti de ce. Iată adevărata fericire.
Acum, să venim acum către cuvântul «fericire».
Ah… Toată lumea gândeste că stie ce înseamnă să fii fericitt. Dar eu vă voi arăta că nu toate cele ce se gândesc si se spun despre fericire sunt întru totul corecte si exacte. Să luăm, spre exmplu, pe cineva care a mâncat bine. El spune „O, ce fericit sunt că am mâncat…” de exemplu … în fine: ceea ce v-ar plăcea. Sau, la fel, pentru că ar fi băut ceea ce i-ar fi plăcut. Ooo!… a fost de trei ori fericit cu o femeie – si, pentru că zice „de trei ori”, e fericit. Deci primeste apoi o mostenire, un cadou, copii, si e întotdeauna fericit. Dar cum să fie asa ? Căci această fericire nu durează vesnic! E pentru moment, pentru câteva minute, pentru câteva ore sau pentru câteva zile – dar nu e vesnică. Fericirea aceasta nu durează. Asta o stie toată lumea. Dar de ce zice atunci: „Sunt fericit”? Pentru că nu stie ce e fericirea, adevărata fericire. Astfel, de cum veti avea o senzatie ce vă permite să vă bucurati un pic, să vă destindeti un pic, să vă simtiti mai bine, să nu mai aveti dureri, suferinte etc. vă simtiti fericiti. Deci, nu există o idee clară a ceea ce este fericirea.
… Astfel de cuvinte rostea acum mai bine de 1000 de ani, filosoful, matematicianul si poetul Omar Khayyám. Si avea dreptate… Sau poate nu… Cine poate sti? Ani de-a rândul, fericirea a reprezentat o problema de studiu a filozofiei. Si la ce concluzie s-a ajuns dupa atâta amar de timp? Ce este fericirea?
Există mai multe crezuri despre fericire. Uneori, ea este concepută ca o idee foarte înaltă, un ideal îndepărtat, deasupra puterilor noastre de a o dobândi, adevărata fericire nu ar fi posibilă în timpul acestei vieti. Unul din marii întelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni nu este fericit cât timp traieste, căci oricând se pot abate asupra lui nenorocirile. Și este adevărat că fericirile sunt atât de aproape de nenorociri si tot atât de adevărat este și faptul că pentru a-și pleda cauza, fericirea trebuie să închidă în spatele unei cortine întunecate suferințele care ne fac viața grea, dar dacă nu am suferi, nu am putea fi fericiți, pentru că necunoscând durerea, cum am putea afirma că știm ce este bucuria?… Daca ne „eliberăm” de toate condițiile durerii sufletești, pentru a nu mai suferi, ce bine ne-am făcut? Un deșert fără fântâni este mai blând pentru cei ce s-au rătăcit și mor de sete? Nu. Iluzia Fetei Morgana îi arde și pe ei la fel ca pe orice alt călător ce pribegește prin acele locuri atât de neprimitoare.
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu înțelegea că era de neatins, ci, mai degrabaă că noi nu suntem în măsura să judecăm ce ar trebui să facă oricare om ca să fie fericit. Rețeta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp, altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea prieteni, a fi sănătos, a fi apreciat și stimat altele sunt fericite știindu-se iubite de cineva sau numai știind că persoana iubită există acolo undeva și respiră același aer. Există oameni care își „fabrică” un paradis numai al lor în care sa se simta fericiți. Dar ce s-ar întâmpla dacă acest paradis ar exista undeva pe Pământ?
La începuturile lumii a existat. Si ce s-a întâmplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru că omul nu este făcut să locuiască în paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decât să tindă către absolut, către perfecțiune, purtându-și povara de a ști că, în această viață, nu va ajunge niciodată acolo.
Honoré de Balzac spunea ca „Fericirea are nenorocirea să pară ceva absolut”. Și eu cred că fericirea se poate atinge cu mâna. Pentru ca există conceptii despre fericire care o consideră o stare sufletească de bucurie nemarginită, de exaltare.
Pentru ca să ințelegem mai bine noțiunea de fericire, ne vom raporta la cele 9 Fericiri formulate de către Mântuitorul Iisus Hristos și prezentate în Evanghelia de la Matei – capitolul 5, versetele 3-11.
În fond, pe cine fericește Mântuitorul, care singur este cu adevărat fericit? Pe cei săraci cu duhul , pe cei ce plâng, pe cei blânzi, pe cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curati cu inima, pe făcătorii de pace, pe cei care pentru dreptate si pentru dragoste față de Hristos îndură tot felul de prigoane și de silnicii.
Cununile celor fericți tot rodul cugetării la Dumnezeu le împletește, astfel încât legea lui Dumnezeu este scara cea bună care duce la viața cea fericită.
Sărăcia cu duhul este prima dintre cele 9 Fericiri și astfel înseamnă o cugetare spre înțelepțire, căci suntem săraci, cine alții o dobândesc, dacă nu cei care au cunoscut cât de sărac și de smerit a fost Iisus.
De aceea, Mântuitorul îi fericește pe cei săraci cu duhul pentru că, dacă ne prețuim într-un fel oarecare, totusi nu trebuie să ne prețuim peste ce suntem, căci atunci înseamnă că suntem departe de Dumnezeu și nu gândim ca niște oameni sănătoși.
Cea de-a doua Fericire arată că cei ce plâng sunt fericiți pentru că duhovnicește pot plânge numai cei care cugetă la Legea lui Dumnezeu.
Ce ne face să plângem – boala, lipsa, sau poate o nebunie fără vindecare? Dacă ne-am da seama de toate nenorocirile acestea, am avea dreptul într-adevăr să plângem și să gemen.
Pentru că inima ne poruncește la urma urmei, mai curând să suferim necazuri, numai să fim fericiți, iar de dragul de a trăi veșnic în lumină, mai bine să răbdăm un timp întunericul (Ioan, capitolul 3-versetul 19).
În ceea ce privește cea de-a treia Fericire, blândețea se câștigă prin petrecere cu gândul la Dumnezeu. Blândețea, stăpânirea mâniei și purtarea frumoasă față de cei ce ne-au supărat, fac parte din înțelepciunea pe care Mântuitorul a arătat-o în lume pe multe căi, dar cea mai însemnată dintre toate e pilda vieții Sale și a patimii îndurate pentru noi.
El îi fericește pe cei blânzi pentru că El Însuși a fost blând și s-a oferit ca model al blândeților: „Învîțați de la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihna sufletelor voastre” – Matei 11.29.
Despre Fericirea a IV-a putem spune că virtutea dreptății se dobândește prin cugetare la Legea lui Dumnezeu. Mântuitorul arată prin această Fericire că cinstea și ascultarea față de Tatăl ceresc este răsplătită, iar cel drept va primi pe Dumnezeu în inima lui. Milostenia este și ea fericită în cea de a V-a fericire care arată că aceasta se câștigă prin petrecerea în Legea Domnului.
De aceea, se cade să ne fie milă, când cineva dintre noi suferă și să arătăm celor cu care împreună am dus jugul robiei, aceeași îndurare, pe care a revărsat-o peste noi Stăpânul lumii și să înțelegem că urmând pilda dumnezeieștii lui iubiri față de oameni, se cade să ne purtăm cu milă față de aproapele nostru după vorba Domnului care a zis: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru din ceruri milostiv este” (Luca-6.36).
Pe cei curați cu inima, Mântuitorul îi fericește în cea de-a VI-a Fericire, curățenia inimii dând-o cugetarea la Dumnezeu. În noi se află două vieți și două nașteri, o viață duhovnicească si o viață trupească, o naștere după trup și o naștere după suflet. Trupul stă împotriva sufletului, după cum și sufletul trupului, căci fiind potrivnice ele nu se împacă si nu se suferă una pe alta. Păstrând în minte urmele vii și puternice ale vieții trebuie să ne trezim în noi dorul de a ne ridica de pe pământ la cele spirituale.
Fericirea a VII-a este legată de pace întrucât Hristos este pacea noastră, el a surpat peretele din mijloc al vrajbei, tot ceea a făcut a făcut din pacea sufletului. „Calea păcii” după Sf. Ap. Pavel, conduce și pe alții în căutarea ei, astfel cei care vor căuta pacea vor înceta de a se mai urî și învrăjbi știind că pacea e atât de prețioasă, întrucât pentru aceasta s-a coborât Domnul din cer pe pământ și a răscumpărat pe om, făcându-se „Domn al păcii” (Isaia –capitolul 9,2).
Mântuitorul îi fericește în cea de-a VIII-a Fericire pe cei prigoniți pentru dreptate, pe cei care au cunoscut frumusețea desăvârșirii și a jertfelniciei Mântuitorului. Cei care umblă cu statornicie în legea Domnului nu mai au nevoie de a încerca alte mijloace neîntâlnite. Pentru acei care sunt în închisori, în prigoniri, în amară robie, sunt fericiți pentru că îl au ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos și jertfa Lui pentru noi, oamenii. Deși în unele scrieri capitolele despre Fericirea a VIII-a și a IX-a sunt unite într-unul singur, Fericirea a IX-a se referă în mod strict la fericirea pe care o au cei prigoniți pentru dreptate și pentru numele lui Hristos, împlinită de gândul îndreptat spre Dumnezeu.
De aceea, pe cât e de firesc să aibă minte și să se folosească de ea, tot pe atât de firesc este ca, atunci când cugetăm, gândirea noastră să se îndrepte spre făptura neîntrecut de bună a lui Hristos, mai ales că El este modelul pe care oamenii trebuie să îl aibă înaintea ochiului.
Ori dacă și pe vremea când noi nu am vrut, El ne-a căutat, atunci cât ne va căuta dacă
îl vom ruga? Iar dacă ne-a iubit și cât i-am fost vrăjmași, atunci cum va putea să nu ne asculte când știe că îl iubim.
Deși Fericirile au fost cuprinse în acest canon de Sfintii Părinți adaugă și o a X-a Fericire și anume cea enunțată de Mântuitor în urma întâlnirii cu Sfântul Apostol Toma.
Mântuitorul îi spune lui Toma: ”Fericit ești tu, Toma că ai văzut și ai crezut, dar mai fericit este cel care n-a văzut și crede, arătând prin aceasta ca noi cei ce astăzi, suntem mai fericiți pentru că credem în minunea Învierii Domnului și a adeveririi acesetia în fața ucenicilor Săi.
Trăind și unindu-ne cu Hristos prin sfintele slujbe, prin rugăciuni, prin laude și prin cugetare la legea lui Dumnezeu, ne strunim sufletul, îl pregătim pentru orice virtute si ne păstrăm darul ce ni s-a împărtășit prin lucrarea Sfintelor Taine.
Fericirea altora este și dorința noastră și ne bucurăm când aceia au dobândit-o, însemnând că și noi înșine ne bucurăm și ne împărtășim de ea.
Pentru că vezi bucuria altora și te bucuri de ea tot așa de mult ca și el, înseamnă că iubești binele pentru că e bine, iar nu pentru că iți aduce ceva de folos. Susținând că numai înțeleptul e fericit, pentru că numai el poate fi virtuos, stoicii presimțeau marele adevăr, pe care însă abia creștinismul l-a putut desăvârși.
Dacă între pomi fiecare rodește după felul lui, în schimb între oameni aceia sunt desăvârșiți care doresc binele tuturora și se bucură de fericirea oricui. Ori dacă fericirea n-o găsim decât iubind pe Dumnezeu, în chip lămurit urmează că iubim pe Dumnezeu, iubim și sufletul nostru. Mulți oameni, neștiind în ce pot afla fericirea, îndrăgesc azi una, mâine alta și înșelându-se pe ei înșiși în ce privește ținta vieții, aleg foarte des ceea ce le face mai rău, nu-și cinstesc sufletul cum s-ar cădea și neascultând ceea ce mintea le poruncește, nu-i arată nicio grijă. În schimb, cei intelepți, legați cu totul de Dumnezeu, stiu că aici își pot găsi fericirea în apropierea de El. În viața pământeasca, credincioșii care ascultă numai de Dumnezeu se simt desăvârșiți și fericiți de pe urma dorinței lor, dar nu sunt deloc fericiți în ceea ce privește puterea de cunoaștere a minții, pentru ca în vreme ce putem vedea la ei o dragoste desăvârșită, în aceeași vreme ei sunt cu totul lipsiți de a vedea pe Dumnezeu în chip lămurit. Sf. Apostol Pavel: „Ne bucurăm întru nădejde și umblăm prin credința, nu prin vedere, căci lucrurile abia dacă le cunoaștem în parte- II Corinteni-5.7.
Așadar, viața fericită stă în cunoașterea dragostei și bucuriei pe care o dă respectarea poruncilor lui Dumnezeu.
Un cunoscut scriitor francez Michel Tournier spunea că: fericirea trainică nu există
fără luciditate și voința.
Iar Octavian Paler spunea că cerul este plin de nori, fericirea o simplă vorbă, iar orgoliul îl punea în locul fericirii, el numindu-se „profesor de fericire”.
BIBLIOGRAFIE
Stefan Boncu – Procese interpersonale, Ed. Institului European 2005, IASI
Nicoale Cabasila – Viata in Hristos, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, 1992, traducere
Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae
Aristotel – Etica nicom, cap. 10
Sfantul Atanasie – Contra Gentes, PSB, Bucuresti, Colectia Migne
Michel Tournier – Meteorii, Ed. Univers, Bucuresti, 2004
Octavian Paler – Rugati-va sa nu va creasca aripi, pag 41-44, Ed. Albatros. 1995
Alina Sutic – Desprefericire si perceptia fericirii, revista „Arta de a trai”
Preot Iconom Stavrofor Ciprian ICHIM
Parohia Sf. Dimitrie Izvoratorul de mir-Heci
Protopopiatul Pașcani-Județul Iași
